Scurt istoric

Băile Herculane este una dintre cele mai vechi staţiuni balneare din lume. Eficienţa terapeutică a izvoarelor termominerale din staţiune a fost cunoscută şi utilizată de către romani încă din cele mai vechi timpuri, prima menţiune epigrafică datând din anul 153 d. Ch.

În perioada înfloritoarei civilizații romane, stațiunea de pe Valea Cernei, purtând denumirea AD AQUAS HERCULI SACRAS AD MEDIAM, a constituit un punct de atracție pentru aristocrația Romei Antice. De fapt, ca dovadă a renumelui de care se bucura pe plan internațional, stațiunea a fost vizitată de-a lungul timpului de mari personalități care s-au bucurat de virtuțile terapeutice ale băilor existente aici. Din perioada romană amintim doar pe împăratul Marcus Aurelius şi mama sa Iulia, iar din perioada austriacă de dezvoltare a stațiunii, pe împăratul Franz Iosif şi împărăteasa Elisabeta (Sissi). Referitor la perioada austriacă de dezvoltare a stațiunii, nu putem omite cuvintele împăratului Franz Iosif, care, în 1852, considera Băile Herculane ca fiind “cea mai frumoasă stațiune de pe continent”. De fapt, valoarea acestor locuri este atestată de istorie, care garantează acest “medicament”, eficienţa terapeutică a apelor termominerale, căci nu întâmplător romanii au construit această stațiune la marginile imperiului lor, lucru care l-au făcut mai târziu şi austriecii, reconstruind şi dezvoltând stațiunea, de asemenea la marginea Imperiului austriac.

Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, tabule votive, ridicate ca semne de mulțumire aduse zeilor pentru vindecare, în special lui Hercules, protectorul stațiunii, considerat de ei cel mai popular erou al antichității. Din perioada austriacă, datează edificiile din centru istoric al stațiunii, ce poartă amprenta unui stil baroc austriac impresionant: Pavilionul 1811 (Direcțiunea Băilor, 1811), Hotelul Apollo (Pavilionul 4-Hotel Francisc, 1824 şi Pavilionul 3- Hotel Teresiana, 1853), Hotel Ferdinand (Hotel Ferdinand, 1838), Cazinoul (1864), Hotel Decebal (Hotel Franz Iosif, 1865), Hotel Traian (Hotel Rudolf, 1871), Pavilionul 6 (1906).

Între 1936-1939 se ridică hotelul Cerna, după planurile arhitectului Ion Precup.

A treia etapă de dezvoltare a staţiunii a reprezentat-o perioada deceniilor 7-8 din sec. XX, când a avut loc o nouă renaștere a staţiunii, în urma investiţiilor realizate înregistrându-se o afluenţă extraordinară de turiști interni şi internaționali. Din această perioadă datează Hotelul Hercules (1968), restaurantul Hercules (1971), restaurantul Grota Haiducilor (1973), Hotelul Roman (1975), Hotelul Diana (1977), Hotelul Afrodita (1979), Hotelul Minerva (1985), precum şi Hotelurile Domogled (1973) şi Dacia (1982).